Ceahlău, între mit şi legendă.

Ceahlăul sau muntele Pionului, cum îl numesc bătrânii de prin satele răsfirate la poalele acestuia, este plin de "scorneli"care mai de care mai ancorate în mit. Alături de legendele dacice ce înfrumuseţează aceste plaiuri, sunt multe poveşti despre pusnicii muntelui care au trăit în singurătatea codrilor sau în grotele uscate de lângă vârfurile pe care poposeau vulturii numiţi ceahlăi. Multe din legendele locului, pe care tradiţia populară le-a păstrat, se regăsesc în toponomia actuală a masivul Ceahlău.

Spre exemplu, multi drumeţi se întreabă de ce stânca ce o întâlnesc pe traseul spre cabana Dochia când urcă dinspre Durău, şi care se poate observa de la cabana Fântânele, se numeşte Panaghia, si nu altcumva?Sau, care este povestea din spatele denumirii?

Panaghia în stânga.

Cică, Panaghia era o fată din satul Răpciune, ce crescuse pe lângă vechiul Palat al Cnejilor, fiind una dintre fetele de casă a Mariei Cantacuzino.Si era aşa de frumoasă această fată încât feciorii nu mai căutau alte fete la hora de duminică. Ba mai mult, nu mai pridideau cu grija pe care i-o acordau. Lăsau coasa, lasau securea şi joagărul şi se strângeau în jurul fetei. Acestea împlinindu-se vreme la rând, sfatul obştii hotarî să meargă la vataman şi să-i ceară să-i scape de farmecele Panaghiei, spre a avea linişte în sat. Panaghia fu urcată sus pe platoul Ceahlăului.
Urcă pe Toaca gândind a-şi afla liniştea în hăurile de dedesubt. Cănd deodată, printre neguri, se ivi Soarele...Panaghia il văzu şi rămase vrăjită privindu-l.Soarele se opri şi el să privească pe frumoasa din vârf de stâncă.Şi ceasuri întregi pierdu din drumul său spre asfinţit.
A doua zi, Panaghia urcă din nou pe vârf , pe Toaca.Iar Soarele prelungi la nesfârşit şederea sa deasupra Ceahlăului. Dar Noaptea ridică la Dumnezeu rugă împotriva Soarelui ce-i răpea din întuneric.Dumnezeu îi ocrotea pe cei ce se iubeau, dar erau încurcate cele hotărâte încă de la sfârşitul lumii şi decise pedepsirea Soarelui îndrăgostit...Ceahlăul fu înveşmântat în neguri negre şi grele, iar Panaghia îşi aştepta în zadar iubitul să apară să spargă cu razele ceţurile cenuşii. Vru să coboare în sat , unde văzu lumina..Dar la poalele Toacei simţi cum picioarele îi prind rădăcini, cum sânul şi braţele şi umerii luaseră încremenirea pietrei. Doar ochii se ridicară spre Soare, ce prea Târziu învinse negurile.
Se spune că inima-i îndurerată n-a încetat să bată.Iar Soarele şi astăzi poposeşte mai mult deasupra Ceahlăului.Şi îmbracă în mantie de raze pe ,cândva, la fel de strălucitoarea Panaghie, acum cea mai frumoasă stâncă a muntelui.

Vârful Toaca ( 1900 m), Kogaionul dacilor liberi.

Ben și Clăile lui Miron

Coloana Dorică din peretele Ocolaşului Mare

Cascada Duruitoarea

Butu şi Ana

Peretele Ocolaşului văzut de pe brâna Ocolaşului

Lacul Izvorul muntelui

Cabana Fântânele


Panorama vestică a Ceahlăului, imortalizată din Poiana Stănile.

Piatra Sură situată în sud-vestul masivului Ceahlau, având înălţimea maximă de 1525m.

Cheile Bistrei mici
Situate în sud vestul masivului Ceahlău , între Piatra Sură şi Bâtca Neagra 1398m, în apropierea schitului din poiana Stănile.

Schitul din poiana Stănile, în plan secundar Ocolașul

Pentru a le parcurge este indicat sa aveţi asupra voastră o coardă, asta dacă se doreşte a efectua o coborâre pe una din cascadele cheilor, înaltă de 20-25m.În definitiv sunteţi forţaţi să coborâţi cascadele, dacă doriţi parcurgerea cheilor.

Boschetăreală...de dinaintea cascadelor

Prima cascadă, este echipată cu două pitoane,roșii.Atenţie unul dintre acestea se cam mişcă.!

După ce ați trecut de prima cădere de apă vă așteaptă cireașa de pe tort...o cascadă de vreo 20m formată din două căderi de apă iar între ele se află acest frumos bazin...mmm(marmită). Nu este cazul să vă faceți griji în privința ancorelor, veți găsi un piton P plantat la vedere, în stânga pe sensul de coborâre.

Zona cea mai îngustă a cheilor după care cheile iau sfârșit...aventura încă nu s-a terminat



Piatra Sură


vipera