manole's mountaineering blog

M-tii Tatra Inalta, Slovacia

2011-08-25T13:23:00.000-07:00

Cabana Zamkovskeho 1475m

Fondatorul cabanei, ,tatal actualei proprietare.

pe varful Lomniski 2633m

vf Lomniski

vf Barany

cascada de gheață

Punta Penia-Cresta Ovest

2011-04-06T14:08:00.000-07:00

Masivul Marmolada este cel mai inalt munte din Dolomiti, majoritatea varfurilor sale depasind 3000m: Punta Penia 3343m, Punta Rocca 3309m, Punta Ombretta 3230m, Monte Serata 3069m, Pizzo Serauta 3035m.

De pe Vf. Punta Penia se pot admira toti Dolomitii, iar in zilele cu cer senin, chiar si Alpii Austrieci(Vf.GrossGlockner).
Daca pe Punta Rocca se poate ajunge cu telecabina, pe Punta Penia se poate doar catara pe una din cele trei fete ale sale:

- fata nordica, cu ghetarul Marmolada;

- fata vestica cu binecunoscutul traseu de via ferrata;

- fata sudica, un perete ce se intinde pe aproape 2 km si a carui inaltine atinge 900m, renumita prin traseele sale de catarare reprezinta un paradis pentru cataratori.

Caracteristici ale traseului:

Dificultate: 4C(conform ghidului Cicerone), portiuni expuse, dar bine asigurate.Este considerata o ruta dificila cauzate de conditiile meteo variabile specifice Dolomitilor;

Diferenta de nivel: 1500m, de la Lacul Fedaia pana pe Vf. Punta Penia;

Lungime via ferrata: aproximativ 400m;

Durata: 6ore;

Altitudine maxima: 3343m;

Echipament : kit via ferrata, casaca,coltari, piolet, coarda

Traseul se poate parcurge intr-o zi, urcand pe poteca marcata (606 varianta 2) de la Lacul Fedaia(2074m) pana la refugiul Pian dei Fiacconi(2650m) si mai departe spre Vf. Punta Penia(3343m), insa diferenta de nivel de 1500m necesita o conditie fizica foarte buna.

Fiind ultima zi a excursiei noi am hotarat sa urcam cu telegondola (un sistem destul de vechi de "custi" de metal in care se ingramadesc doua persoane) pana la refugiul Pian dei Fiacconi.

De retinut ca programul pentru telegondola este 8.00 - 17.00, iar pretul ...din cate imi amintesc, era de 4 euro/pers.

Marmolada Seggiovia lift..."cusca"

De la refugiu pornim spre dreapta, in coborare usoara, pe poteca 606 ce traverseaza morena, iar apoi urca spre Forcella Marmolada.

Urmarim momaile de piatra de pe marginea potecii, inconjuram pintenul de stanca ce ne apare in cale si apoi coboram spre ghetarul Vernel.

ghetarul Vernel in fundal

Facem un scurt popas pentru o gustare, ne punem coltarii si urcam ghetarul pe poteca batatorita de turistii dinaintea noastra. Portiunea de la refugiu si pana la baza traseului de via ferrata am facut-o in aproximativ 2 ore.

Ne echipam pentru via ferrata si... urmarim cablul de otel spre Forcella Marmolada. Este destul de aglomerat, insa exista amabilitate si posibilitati de depasire.

prima portiune de cabluri

Forcella Marmolada cu galeriile din timpul Primului Razboi Mondial

Din Forcella Marmolada poteca 606 coboara spre dreapta catre refugiul Contrin (o solutie foarte buna de retragere in caz de vreme rea). Noi urcam spre stanga, pe creasta vestica.Traseul urmareste o serie de trepte si scari de otel ce alterneaza cu traversari expuse, asigurate cu cabluri.

prima portiune de trepte din Cresta Ovest

Mare parte din via ferrata se desfasoara la inaltimi de peste 3000m si pe pereti indreptati spre nord, prin urmare, chiar si in plina vara exista posibilitatea ca treptele si cablurile de otel sa fie acoperite de gheata.

In conditii de vreme buna ruta nu este una dificila din punct de vedere tehnic, chiar daca are si portiuni aproape verticale, insa ofera o panorama superba asupra muntilor din jur(grupul Sella, Sassolungo, Civetta, Monte Pelmo)

ca o fortareata...varful Piz Boe

grupul Sella

o portiune din impresionantul peretele sudic al Marmoladei - 900m de perete vertical cu numeroase trasee de catarare

Via ferrata se termina cam la 3300m, de unde urcam in zig-zag pana la cabana Punta Penia. Aceasta portiune este acoperita cu zapada tot timpul anului.

la o gustare in fata cabanei Punta Penia

Cabana Punta Penia este deschisa, in mod normal, din iunie pana in septembrie si ofera un meniu variat(tinand cont ca ne aflam la 3343m) precum si posibilitati de cazare. Din pacate pentru noi, am gasit cabana inchisa, asa ca ne-am multumit cu o simpla gustare pe bancutele din fata refugiului.

Vremea incepe sa se strice asa ca ne oprim pentru o scurta sedinta foto la crucea de pe varful Punta Penia. Ne punem coltarii si pornim la vale pe "schena del mul"(spinarea magarului) pana la un perete de stanca de unde incepe o ferrata scurta(aproximativ 200m), dar abrupta, ce coboara pana pe ghetarul Marmolada.

lacul Fedaia vazut de pe Schena del Mul

Ghetarul Marmolada invaluit de nori grosi

La capatul ferratei ne legam in coarda si coboram ghetarul Marmolada cu grija la crevasele de pe traseu si la gheata sticloasa. Norii negri si vizibilitatea redusa fac coborarea destul de neplacuta.

Ghetarul se termina undeva pe la 2700m de unde urmeaza o coborare scurta pana la cabana Pian dei Fiacconi.

fata nordica a Marmoladei

zona de relaxare din spatele cabanei Pian dei Fiacconi

Dupa un traseu lung si obositor ne oprim la Pian dei Fiacconi pentru o portie de spaghette bologneze si un pahar de grappa din partea casei. Suntem intampinati de un personal foarte amabil si o cabana plina de turisti zgomotosi.

alaturi de Paolo, gazda noastra

Si, pentru ca ziua noastra sa se termine si mai frumos, am avut parte de o coborare nocturna cu telegondola.

Asadar traseul poate fi impartit astfel:

Lacul Fedaia - Pian dei Fiacconi: diferenta de nivel de 630m.se poate urca fie cu telegondola, fie pe jos(1ora)
refugiul Pian dei Fiacconi - Forcella Marmolada(2895m): distanta 400m,durata aproximativ 2ore
Forcella Marmolada - varful Punta Penia: diferenta de nivel 450m, durata 2ore
coborare pe ghetarul Marmolada pana la Pian dei Fiacconi: diferenta de nivel 660m, durata 2 ore, in functie de conditiile meteo
Pian dei Fiacconi - Lacul Fedaia

Punta Fiames- via ferrata Michieli Strobel

2010-10-02T23:59:00.000-07:00

Michielli Strobel este un traseu de via ferrata foarte popular, ce traversează peretele vestic al masivului Punta Fiames (2240m). Masiv ce face parte din Grupul Pomagagnon, situat la nord de stațiunea montană Cortina D'Ampezzo din Dolomiții Estici.

Punta Fiames- traseul Michielli Strobel

Caracteristici ale traseului:

Dificultate:3B(conform ghidului Cicerone)- medie, cu unele porţiuni expuse, dar bine asigurate;

Diferenţa de nivel: aprox.1000m;

Lungime via ferrata: 600m;

Durata: 4-5 ore;

Altitudine maximă: 2240m.

Punct de plecare: din Cortina D'Ampezzo(1224m), pe strada SS51, circa 5km în direcţia nord spre Fiames.

Peste stradă de Hotel Fiames(1292m) se urmăreşte marcajul prin pădure(10 minute), până se ajunge la o potecă cu pietriş, ce urcă în pantă (cam 50min), până la baza traseului, marcat printr-o placă de bronz(1650m). Diferenţa de nivel ne obligă la pauze destul de dese pe parcurs.

...în drum spre baza traseului

Traseul propriu-zis de via ferrata începe aproximativ 100m mai sus, pe poteca din dreapta și urcă în zig-zag peretele vestic al masivului Punta Fiames.

Prima porţiune de cabluri

Ferrata debutează impetuos cu o căţărare pe un perete relativ vertical, urmată apoi de ascensiunea câtorva hornuri "incomode".

Despre dificultatea traseului se poate spune că este moderată.Porţiunile de potecă ce şerpuiesc printre jnepeniş alternează cu secţiuni verticale de perete protejate cu cabluri.Din aceast motiv nu te poţi plictisi pe acest traseu, nu este monoton.

Una din porţiunile verticale, dificile de pe traseu de care vă povesteam

Cei 8m ai unei sacări metalice, urmați de o serie de trepte din fier, ne conduc spre ultima parte a traseului.

Sfârșitul cablurilor, ultima secțiune către vârf...valea râului Boite în fundal

Cortina D'Ampezzo la picioarele noastre...

După 2 ore şi aproape 600m de via ferrata ajungem pe vârf, unde ne întâmpină o superbă privelişte către munţii din jur: grupul Cristallo, Tofane,Col Rosa.

...pe Punta Fiames(2240m)

Coborârea: Urmăm poteca spre nord până la Forcella Pomagagnon(2180m), de unde se coboară o pantă abruptă, cu pietriş, destul de solicitantă.

Ajunşi la bază ar trebui să daţi peste acest indicator(spun ar trebui pentru că noi, din păcate, l-am...omis). Astfel, de aici, se urmăreşte poteca spre dreapta (atenţie la marcajele puţine de pe traseu: o bandă albă încadrată de două roșii şi la momâile din piatră) şi apoi se coboară prin pădure până la hotel Fiames.

Noi, însă, neobservând marcajul, am continuat coborârea, pe culoar (având ca reper şoseaua SS51 Dobiacco-Cortina), până la o potecă largă, pietruită, după care, spre dreapta şi apoi prin pădure, până în punctul de unde am şi început traseul.

Monte Paterno- via ferrata "de Luca - Innerkofler"

2010-09-18T16:00:00.000-07:00

Monte Paterno(2744m), situat la N-E de Tre Cime di Lavaredo, face parte din grupul Dolomiti di Sesto. Monte Paterno şi-a cunoscut gloria intre 1915- 1917, când, aflându-se între cele două fronturi, italian şi austriac, a scris brave fapte de istorie cu privire la războiul din Dolomoţi .
Astăzi încă se mai pot vedea grote, galerii, tranşee, găuri de tragere, tuneluri, urme ale luptelor crâncene purtate în zonă.

Caracteristici tehnice ale rutei:

Câteva noțiuni tehnice despre rută:

Dificultate: 2B (conform ghidului CICERONE) altfel spus via ferrata cu o dificultate mică spre medie;
Punct de plecare: Refugiul Auronzo (2320m);
Diferenţă de nivel: 424m( ref Auronzo-Vf.Paterno);
Lungime via ferrata: 1000m;
Durata: aprox. 6-7 ore;
Altitudine maxima: 2744m;
Echipament necesar: kit via ferrata (cască, ham, lonja cu disipator de energie), mănusi, frontală.

Pentru a ajunge în zonă trebuie să parcurgeţi drumul de la Misurina la refugiul Auronzo(2320m), asta după ce aţi achitat taxa de drum de 20 euro, pentru intrarea în Parcul Natural Dolomiti di Sesto.
Prima porţiune până la refugiul Lavaredo este foarte simplă, se fac aproximativ 30 minute pe o potecă largă, înţesată de lume.

"pelerinaj" la Tre Cime...în fundal ref. Lavaredo

Urcaţi apoi spre Forcella Lavaredo unde vă aşteaptă o superbă panoramă de 360 grade, vedeta traseului fiind peretele nordic al Tre Cimelor.

Tre Cime

După o scurtă şedinţă foto pornim la drum spre Monte Paterno. Avem de ales între două variante: poteca 101 până la ref. Locatelli, iar de acolo pe traseul de Luca-Innerkofler(care pleacă din dreapta refugiului) sau varianta aleasă de noi pentru a economisi timp, poteca mai îngustă de la baza muntelui până la turnul de piatră cunoscut sub numele de Salsiccia di Francoforte(Frankfurter Wrustel).

Urmează o serie de galerii, unele prevăzute cu trepte( săpate în munte în timpul Primului Război Mondial pentru ca trupele să poată ajunge pe vârf): primele sunt mai scurte, luminate de ferestre ce-ţi dezvăluie privelişti superbe către Tre Cime sau Laghi dei Piani; ultima este galeria Paterno, lungă şi întunecoasă(nu uitati casca şi frontala), fără dificultăţi tehnice, la capătul căreia începe traseul de via ferrata.

către galeria Paterno

La ieșirea din galerie urcăm peretele din dreapta.După o scurtă porţiune foarte inclinată, traseul urcă oblic , spre stânga, până la Forcella del Camoscio(2650m). Această primă parte este prevăzută cu cabluri şi nu este foarte dificilă, doar aglomerată. Atenție la căderile de pietre de pe traseu!!!!!!!...

ref. Locatelli cu Turnul lui Toblin în spate şi Laghi dei Piani,

...în sfârşit în Forcella del Camoscio...la un pas de vârf

Din Forcella..., spre dreapta, se ajunge, fără mari dificultăţi, pe vârful Monte Paterno (2744m) în circa 20 minute. Pregatiţi-vă aparatul foto pentru o privelişte de vis asupra grupului de munţi Dolomiti di Sesto şi în special asupra celor Tre Cime.

Cruce în memoria ghidului montan austriac Sepp Innerkofler(1865-1915), cea mai proeminentă victimă de pe Monte Paterno din timpul Primului Război Mondial

Se coboară pe aceeaşi rută până la Forcella del Camoscio, apoi spre stânga, continuând cu o serie de traversari și pasaje spectaculoase bine protejate.Un traseu lung, prevăzut cu cabluri, scări, pasarele, care parcurge creasta estică a muntelui Paterno.

Sentiero delle forcelle

Se continuă coborârea până la bază şi se urmăreşte poteca 104 până la ref. Lavaredo. Durează 45min -1h până la Lavaredo.

Este o alegere potrivită pentru o zi petrecută printre creste, cu puțină sare și piper îndeajuns cât să vă păstreze interesul aprins.Traseul nu este foarte solicitant și nici prea tehnic, accesibil tuturor, cadrele superbe ( NU UITAȚI CAMERA FOTO-pe bună dreptate acești munți fac parte din patrimoniul mondial Unesco) şi multe locuri încărcate de istorie.

Aiguille du Peigne-Arête des Papillons

2010-07-12T12:52:00.000-07:00

Apropierea
De la telefericul Aiguille du Midi urmăm poteca spre ghețarul Pelerinilor (Glacier des Pelerins).Poteca va trece prin dreapta unui indicator (2360m) după 15-20 minute după ce am plecat de la refugiul Plan de l'Aiguille, apoi continuă spre dreapta, dar noi înaintăm spre creasta ce ni se arată-n față, urcând o serie de coline înierbate. Traseul începe de pe o terasă orizontală de sub un perete orientat spre nord.

Ca timp, de la teleferic până la perete se face aproximativ o oră.

Zona despre care vorbesc

Info despre rută

Cotația:D/II/A0/5c(4c impus), 250m, granit ,orientare vestică, 3-4 h.

Premiera traseului a vut loc pe 12 iulie 1926, iar protagoniști au fost H.Carere și R.Dewas

Creasta Fluturilor

Roca este sănătoasă, traseul este foarte frecventat, deci veți întâlni regrupări solide pe ancore mecanice, iar riscul căderilor de pietre este redus.

Noi am parcurs traseul din 8 lungimi de coardă, dar nu de fiecare dată întinse.Pasul se află în penultima lungime și este cotat 5c(fr). Pentru cei mai puțin pregătiți sunt pitoane ce-ți dau posibilitatea să treci pasul cu ajutorul scărițelor.

Este bine de știut că din regrupările amenajate vă puteți retrage din traseu . De-a lungul rutei sunt 2-3 zone de retragere.Teoretic se poate retrage imediat după fiecare turn (gendarme) al crestei, astfel dispuneți de o retragere rapidă când condițiile meteo sunt rele.

Traseul este parțial echipat, de aceea este indicat să aveți la voi asigurări mobile, recomandate sunt cele medii și mici precum și bucle de chingă. Se găsesc în câteva regrupări ancore mecanice și ceva pitoane în pasajele dificile ale traseului.

Atenție! Traseul prezentat ce parcurge Creasta Fluturilor (l' arete des Papillons) NU ajunge pe vârful Aiguille du Peigne, se oprește înainte de ultimul turn (Gendarme Rouge), într-o breșă la 3009m altitudine de unde se ajunge în Culoarul Fluturilor după un rapel de 10-15m.

Aiguille du Peigne 3192m și Creasta Fluturilor (l' Arete des Papillons)

Spre traseu urcând colinele înierbate, în spate valea râului l' Arve

Peretele nordic al versantului Aiguille de Midi, văzut de pe creastă

Hit the wall George!

În caz de vreme rea sau de vreți să înnoptați în creastă-un avantaj daca vreți în mod special vârful-există o brână plasată la adăpost ce poate deveni un excelent refugiu, asta dacă aveți la voi și folie de aluminiu. Până la brână, de unde se poate și retrage, aveti de cățărat 2-3 lungimi de coardă.Este loc pentru 2-3 persoane.

...brâna de care vă spuneam

..."bivuacând" împreună cu George

Retragerea

Se face pe culoarul Papillons înainte ultimul turn-Gendarme Rouge 3078m.

Începutul coborârii, breșă, cum zic francezii, aflată la 3009m altitudine.

Primul rapel este echipat și-l veți găsi pe partea dreaptă a crestei.Veți coborî 10-15m pe o față până în cel mai de sus punct al vâlcelului (Culoarul Fluturilor).

echiparea pentru al doilea rapel

Lungimile sunt aproximativ 25-30 metri, dar nu se respectă distanța dintre rapeluri.Este indicat să aveți cordelină cu voi pentru amenajări ulterioare.Puteți efectua doar 3-4 rapeluri, apoi vâlcelul poate fi coborât la picior. La capătul vâlcelului începe Ghețarul Pelerinilor(Glacier des pelerins), spre dreapta în 40-60 min sunteți la cabană.

Couloir des Papillons

Concluzie
De vă aflați prin zonă și aveți dorința unui traseu scurt, safe ( cu multiple zone de retragere și aflat în apropierea unei cabane-Plan de l'Aiguille 2200m) și cu un acces rapid, vă recomand acest traseu.Pentru a atinge vârful-Aiguille du Peigne 3192m, pregătiți-vă pentru o zi lungă cu o posibilă retragere pe timp de noapte.Ultimul teleferic coboară spre Chamonix la 17, deci...

Chamonix-Place Balmat

Mai multe informații despre accesul la traseu, o posibilă cazare în apropiere sau doar informații tehnice referitoare la acest traseu, găsiți aici sau în Guide Vallot-La Chaîne du Mont Blanc, tome1.

Materiale tehnice ce am folosit:

-coardă 50-60m (se poate merge foarte repede la coarda scurtă-lucru pe carel -am vazut la echipele experimentate și care stiau traseul)
-asigurări mobile medii și bucle de chingă
-piolet și colțari (dacă vă hotărâți să parcurgeți traseul primavara sau toamna, dar aveți nevoie la parcurgerea ghețarului Pelerinilor la întoarcere)

-câțiva metri de cordelină pentru eventuale rapeluri pentru retragere

Triglav-ul prin Plemenice

2009-08-24T12:53:00.000-07:00

Anul acesta am ales o rută mai dificilă spre vârf.

Triglav 2864m,văzut dinspre vf.Sfiga

Cresta Plemenice porneşte din pasul Luknja 1758 m, şi urcă până pe vârful Sfinga 2384 m, de aici mai facem 1,5h-2h până pe Triglav. După indicatoarele traseul durează 7h-7,5h, în ritm alert. Noi am parcurs traseul în 9h asta fără pauza de amiază :). Pasul Luknja este situat pe valea alpină Korita, afluienta văii Zadnjica. Accesul pe valea Zadnjica se face din Trenta, la vest de Triglav.

Echipa...de la stânga:Magda,Mălina, Teo, Ben (jos), Ciprian, Marian, Adrian. eu eram in spate.

...înainte

pe vârf

...după

Am înnoptat la cabana Planika 2401m. Preţurile la cazare variază în funcţie de confort , dar nu cu mult ( 22-27 euro/noapte). Ar fi recomandat să vă rezervaţi din timp paturile, asta dacă ajungeţi în sezon(iulie -septembrie). Odată rezervat patul este bine să ajungeţi până la ora 17 la cabană altfel nu se mai i-a în considerare rezervarea.

Cei ce nu vor să îşi care multă apă, de la poalele muntelui, au posibilitatea să îşi cumpere apă potabilă la cabană : 0,5l-2euro şi 1,5l -4 euro. Aceste preţuri la apă le găsiţi la toate cabanele din masiv.

Dom Planika pod Triglavom (Planika)

deschisă pe timp de vară: Jul 1st - Sep 30th

paturi: 123

telefon: +386 (0)51 614 773

Sau puteţi incerca şi la ...

Triglavski dom na Kredarici (Triglav hut) 2332 m

deschisă tot timpul anului, dar limitată iarna

paturi 300

+386 (0)4 531 28 64

Vârful Marmolada, regina Dolomiţilor.

2009-07-30T08:27:00.001-07:00

Lacul Fedaia din pasul cu acelaşi nume, punctul de plecare spre vârf.

Faţa nordică a Marmoladei.

Traseul clasic este marcat cu roşu, iar varianta prin stânga, marcată cu portocaliu, este un traseu cu gradul cuprins între 1B -2A (PD).Panta are o înclinaţie de 55-60 grade, iar porţiunea de stâncă are pasaje cu dificultate de grad 3 UIAA.Nu sunt asigurări fixe, deci asigurările mobile sunt de ajutor!

Refugiul Pian dei Fiacconi 2626m.

în drum spre vârf...

Singura porţiune cu cabluri aflată pe ruta clasică.

Porţiunea cu cabluri metalice ,via ferrata, nu prezintă dificultăţi tehnice.Pe această porţiune a fost coborâtă persoana de mai jos.

Persoana din imagine este oarbă.Cu ajutorul a doi ghizi, aceasta a reusit să urce pe vârf.

Refugiul lui Alex, de pe Marmolada.

Alex (în dreptul culorii galben a drapelului), un român ce lucrează de cinci ani la refugiul de pe vf. Marmolada.

Merită să-i faceţi o vizită, ce-i drept nu cu mâna goală...cu ceva de acasă...

Punta Roca, văzută de pe vârful Puntei Penia.

...3343m

Grossglockner

2009-07-30T08:04:00.001-07:00

Grossglockner-ul este vârful cel mai înalt din Austria, măsurând 3798 m de la nivelul mării, şi poate fi considerat al doilea vârf din Alpi, după Mont Blanc, ca proeminenţă (înălţimea în funcţie de cel mai adânc pas ce îl separă de muntele învecinat-înălţimea relativă 2423m). Dacă mai adăugăm şi următoarele: găzduieşte cel mai lung gheţar din Austria-Pasterze,9 km , precum şi cea mai înaltă cabană Erzherzog-Johann-3454 m supranumită Adlersruhe (Popasul vulturilor), putem afirma despre acest masiv că reprezintă Triglavul austriac.

Macheta masivului aflată în muzeul din Kals

Înainte de a localiza geografic vârful Grossglockner trebuie "poziţionat geologic". Astfel, Grossglockner-ul este cel mai înalt vârf din grupul munţilor Glockner situaţi în nordul grupei muntoase Hohe Tauern din Alpii Tirolezi, care la rândul lor fac parte din Alpii Orientali Centrali.
Masivul se întinde pe graniţa dintre provinciile Carinthia şi Tirolul de est, ambele fiind situate în sudul Austriei.

Prima menţiune a vârfului apare pe o hartă ce datează din 1561. Denumirea sa nu se ştie de unde derivă. Există mai multe ipoteze,una din ele, cea mai probabilă , se referă la forma muntelui.Este aseamănat cu clopotniţa(kirchenglocne) bisericilor din valea Kodnitz. Altă variantă se îndreaptă spre "Glocke", un tip de ceas din Heiligenblut a cărui vechime depăşeşte 500 de ani.

Bisericuţă de secol 14 (1366) din Kals

Epopeea cuceririi vârfului este începută, la sfârsitul secolului 18, de un profesor de ştiinţe din Ljubljana pe nume Belsazar Haquet. Acesta publică în 1783 o descriere a muntelui precizând în paginile cărţii că vârful muntelui încă nu a fost atins de către om.
Inspirat de carte, cardinalul Franz Xaxer Salm-Reifferscheid, episcopul local, a decis să organizeze o expediţie pentru a deschide o rută de acces către vârf.Pentru aceasta au fost angajaţi doi pădurari, fraţii Martin şi Sepp Klotz din satul Heiligenblut aflat la poalele muntelui.Astăzi renumita statiune si important punct de plecare spre vârf.

Cei doi fraţi au facut mai mult decât li s-a spus ajungând pe Kleinglockner, probabil pe 23 iulie1799.
O luna mai târziu cardinalul Slam a organizat prima expediţie către vârf, în care s-au angajat 30 de persoane. Scopul expediţiei bisericeşti consta în montarea unei cruci pe vârf. Vremea capricioasă a amânat tentativa de cucerire a vârfului.

Momente din trecutul alpin, reînviate într-un muzeul alpin, din Kals

În ziua de 27 iulie a anului următor, o altă expediţie are loc. 62 de persoane printre care 12 demnitari (Salm şi oamenii săi de ştiinţă) cu ajutorul a 16 cai pornesc spre cucerirea vârfului Grossglockner. De această dată s-au montat corzi fixe în zonele periculoase.
Vremea favorabilă a facilitat ca aproape întreaga suită a episcopului să atingă cota 3,454 m. Astăzi, acolo există cabana Erzherzog-Johann supranumită Adlersruhe (Popasul vulturilor).În următoarea zi, din toate cele 64 de persoane doar4 pădurari, printre care şi fraţii Klotz, împreuna cu preotul local, au izbutit să atingă vârful. Crucea a fost montată o zi mai târziu.

Actuala cruce a fost urcată cu elicopterul în anul 1999.

Costul celor doua expediţii iniţiate de către episcopul Slam nu este precizat în rapoarte. Dar, ştiindu-se cu cât erau platiţi la zi oamenii care au ajutat la cucerirea vârfului, costurile materialelor de construcţie precum şi costurile de transport, din acele vremuri, s-a raportat la valorile anului 2005 şi astfel s-a putut aproxima o suma de cel puţin 50.000 euro, cheltuită de episcop pentru ambele expediţii.

Echipament folosit

o semicoardă de 50m, cu care am mers legaţi în coardă scurtă.Pe unele porţiuni am mers în tandem.Am ales varianta cu coarda scurtă să fim mai apropiaţi pentru a ne auzi semnalele, unde mai pui că traiectoria corzii printre lespezile tăioase nu era tocmai dreaptă şi dacă am fi desfăşurat 50m de coardă s-ar fi frecat rău de tot coarda.

4 bucle echipate (expresuri).Pe porţiunea superioară a traseului, după Fruhstucksplatzl, se înmulţesc ancorele.

3-4 bucle de chingă de lungime preferabil 120-150cm

are pentru o retragere mai rapidă (în zilele aglomerate), precum şi o buclă două din cordelină pentru nodul Prusik, dacă este cazul, pe porţiunile cu corzi fixe
cască, colţari şi piolet de tură

3 asigurări mobile (friend-uri) de mărime mică spre medie este indicat să aveţi la voi şi un dispozitiv de asigurare

Traseul...Studlgrat- AD, 3+/A0,530m, 6h

Până pe gheţar se urcă 15-20 min pe colina din faţa cabanei.

Este recomandat ca pe acest traseu să fiţi echipaţi cu colţari, piolet, iar ca asigurare o semicoardă este de ajuns.

Cresta este presărată cu puncte de asigurare, tije metalice sau ancore chimice.Începând cu Fruhstucksplatz 3550m ancorele se înmulţesc, la acestea se adaugă şi corzile fixe din paşii dificili. Pasajele cu o dificultate ridicată se pot depăşi şi fără ajutorul corzilor fixe montate, asta dacă nu sunteţi în criză de timp.

...că venise vorba de timpi...ca idee într-un ritm normal parcurgeți:

30 min. până la baza gheţarului Teischnitzkees
2,5-3h Fruhstucksplatz 3550m, pe parcursul căruia sunt câteva asigurări
3,5-4 h până la 3798 m, vârful
2,5-3h retragerea la Studlhutte

3798m

Acest panou informativ se găseşte în faţa cabanei Stuedlhutte, fiind poziţionat pe direcţia potecii ce ne duce spre creasta Studlgrat.Pe acesta veţi găsi informaţiile şi atenţionările necesare.

Retragerea se face pe traseul clasic de urcare spre vârf, dinspre Kals. Ruta clasică dinspre sud este: Kals--6km--Lucknerhaus 1918m -1h-Lucknerhutte 2241m--2,5h--Studlhutte 2802m--Erzherzog-Johann-Hutte 3454m--2h--3798m.

Aici gasiți un topo al rutei, in germană, pentru cine cunoaște acest grai: www.bergsteigen.at/de/touren.aspx?ID=459

Până la Studlhuette avem acces cu masina 6 de km, drum ce ne duce la cab. Lucknerhause 1918m.Se plătește 9 euro per mașină (seara, după ora 18, nu mai este nimeni să taxeze!:)).
De aici se pleacă spre Lucknerhutte 2247m, 1 h-1,5 h, iar până la Studlhuette încă 2,5 h.

Pe unde am dormit...

Cabana Studlhutte

Cabana aparţine Clubului Alpin German (DAV) şi a fost construită 1868, iar forma actuală a căpătat-o între anii 1993-1996.

Preţuri orientative în anul 2009

20 euro......preţ întreg /noapte fară mic dejun
10 euro......preţ redus la cazare, asta dacă faceți dovada că aparțineți unei organizații afiliate la UIIA
8 euro......micul dejun ( buffet suedez , deschis între orele 5-7 a.m)
4 euro......halba de bere
6 euro......supa

Este indicat să vă rezervaţi locurile, dacă aveţi de gând să înnoptaţi la cabană, mai ales în sezon.

Pentru aproape 9,5 euro pe noapte am beneficiat de liniştea şi curăţenia specifice nemţilor.Trebuie ştiut că acest camping este singurul din zonă.
Campingul aparţine comunităţii locale, ca urmare în preț este inclusă și taxa locală.

...la sfârsit

Facută să te... satisfacă... după o tură lungă.

Acele Morarului

2009-06-09T02:28:00.000-07:00

Traseul se numără printre cele mai pitoreşti şi în acelaşi timp cele mai aeriene trasee din Bucegi.

Cotaţia traseului este 2A, iar lungimea acestuia este aproximata la 10 lc.

Durata parcurgerii Acelor este de 4 ore, la care adăugăm timpul de apropiere ce poate varia între 4-5h, deci atenţie la managementul timpului.

Accesul la Ace se poate face prin Valea Cerbului sau Valea Bujorilor. Cea de a doua variantă prezintă un risc mai scăzut în privinţa avalanşelor .

Retragerea este posibilă pe oricare dintre feţele Morarului. La nord coborâm în Valea Morarului folosind Râpele (Mare,Crucii, Acului de sus), iar spre sud în Valea Cerbului prin Şistoace ( Dracilor,Roşie). O altă variantă este sa ajungem la cab. Omu (1 h).

Valea Bujorilor este artera recomandată la urcare, cu precădere alpiniştilor fără pretenţii, reprezentând şi o cale de retragere din zona aflată la est de Ace.
Pentru parcurgerea văii Bujorilor până în Creasta Ascuţită este bine să vă rezervaţi, în medie, 3-4 h.Se poate ajunge urmărind poteca marcată cu triunghi roşu (Caminul Alpin-cab. Poiana Izvoarelor). Ca reper, valea Bujorilor se află la aproximativ 30 min de Poiana Coştilei şi la 5-10min de Poiana Morarului. În apropierea văii există o cabană vânătorească, la 20-30 m în pădure.
Trei săritori mai însemnate afectează talvegul Văii Bujorilor, ele putând fi depăşite direct sau ocolite pe malul stâng cu inconvenientul unei vegetaţii abundente mai ales în partea inferioară.Spre obârşie, valea se transformă într-o largă pâlnie înierbată. Dintre firele acesteia cel din dreapta ne duce pe Brâul Acelor, locul unde se intersectează cu cea de a doua variantă de urcare, din Valea Cerbului. De aici, parcurgem în continuare cei 60-70m ai Crestei Ascuţite.

Valea Bujorilor

Noi am ales să plecam de la Gura Diham pe o potecă nemarcată ce urcă pe firul pârâului, trece pe lângă un canton de vânătoare, iar inainte de confluenţa( este o punte dezafectată) văilor Cerbului cu cea a Morarului am urcat pe un picior de munte, spre stânga, urcând un povârniş.Poteca traversează un vâlcel secundar afluent al văii Cerbului şi menţine curba de nivel, spre stânga.În aproximativ 20 min am dat în poteca marcată cu bandă galbenă, a urmat Poiana Cerbului, apoi traseul a intersectat poteca marcată cu triunghiul roşu. Gura Diham- intrarea în valea Cerbului a durat 1 h.

Săritorile de pe Bujorilor

Sfârşitul Văii Bujorilor. Spre dreapta se ajunge în Creasta Ascuţită.

Intrarea în Creasta Ascuţită dinspre Valea Cerbului, crucea lui Stoichiţă.

Echipament folosit:
-ciocan piolet, cu adevărat de folos la căţărarea printre smocurile de iarbă
-o semicoardă de 50m, iarna recomand doua semicorzi
-2-3 nuci medii,
-2 frienduri mici
-5 bucle echipate de 60-120cm

...mergând pe Creasta Ascuţită spre Acul Mare

Creasta Acului Mare.
Atenţie! Iarna această porţiune este expusă.

Cel de al doilea cui pentru un rapel ...fară griji, montat la coborârea de pe Acul Mare, la a doua regrupare.

Degetul Prelungit şi Acul Crucii

Acele văzute dinspre Valea Cerbului

Cerdacul şi Valea Cerbului

Cabana meteo de pe vârful Omu.

Vârful Picătura- Traseul Comănescu 3A

2009-06-01T03:14:00.000-07:00

începe...

Creasta Picăturii văzută din Buşteni în stânga, iar în dreapta aceeaşi creastă văzută dinspre refugiul Coştila.

Vârful Picătura, 1910m, văzut din Ţancul Mic.

Schiţa traseului Comănescu realizată de WalterKargel.

Acces
Se urcă de la baza pârtiei de schi, Kalinderu, preţ de 30 min, până în dreptul celui de- al cincilea stâlp ce susţine cablul telescaunului. Nu cu mult înaintea stâlpului intrăm în pădure, pe partea dreaptă a urcării şi urmărim curba de nivel timp de 30 min până în Valea Seacă a Caraimanului. Poteca este evidentă, iar pe timp de iarnă există marcaje neconvenţionale, cruce roşie.

Ajunsi în Valea Seacă urmărim firul văii până la prima săritoare, ca timp 10-15 min. În dreptul săritorii urcăm povârnişul din dreapta ce ne duce în pădure. Atenţie! Ajunşi în pădure ne întoarcem cu faţa spre Valea Seacă şi coborâm 10-15 min.Vom întâlni o poteca uşor conturată ce merge pe curba de nivel până într-un vâlcel. Ajunşi în vâlcelul Picăturii, depăşim săritoarea prin stânga după care revenim pe firul văii.Urcăm până ce valcelul iese din pădure.
Pe dreapta se va observa o brână cu conifere, zade.Vara se poate observa si un marcaj neconvenţional, o săgeată roşie ce indică intrarea în traseu, precum şi un piton.De aici se intră pe traseul Comănescu, spre vârful Picărura.

Durata
Până pe vârf se fac, in condiţii normale, vara, 6-7 h.

Temerarii...

Boschetăreala de pe vâlcelui Picăturii

Doi camarazi în grota lui Comănescu.

Fereastra Picăturii, în apropierea vârfului.

Sebi şi Marius pe vârf privind spre peretele Văii Albe.

Buşteniul văzut de pe vârf.

Peretele Văii Albe cu Fisura Albastră în fundal.

Retragerea de pe vârf
Se poate coborî spre Valea Seacă sau Valea Albă.Pentru a ajunge în Valea Albă coborâm în Albişoara Marelui V sau Albişoara Strungii.

Pe timp de vară aceasta vale îngustă se coboară în 2-3 h efectuând 15 rapeluri de 25-30m.

Atenţie! Nu sunt recomandate coborârile mai lungi de 30m.Există riscul de blocare a corzilor.

Important! Cele din urmă două rapeluri trebuiesc direcţionate spre stânga, pentru a iesi deasupra săritorii de pe Valea Albă, aceasta dacă dorim să ajungem într-o poieniţa numită "La verdeaţă".O recunoaştem după numeroasele vetre de foc. Din acest loc urmăm poteca ce intră în pădure, ea ne va duce într-o intersecţie de poteci numită Măsurătoarea Urşilor.Spre vale ajungem în Busteni, spre deal la refugiul Costila , în 45-60min.

Coborârea în Strunga Marelui V

Ar fi indicat să aveţi la voi câţiva metri de cordelină, iar iarna...şi pitoane de zăpadă.Cuiele le gasiţi cam din 25-30 m. Căutaţi-le atent, în mare parte ele sunt puse la vedere .

Albisoara Marelui V, 2A.

FIN.

Ceahlău, între mit şi legendă.

2009-05-28T12:39:00.001-07:00

Ceahlăul sau muntele Pionului, cum îl numesc bătrânii de prin satele răsfirate la poalele acestuia, este plin de "scorneli"care mai de care mai ancorate în mit. Alături de legendele dacice ce înfrumuseţează aceste plaiuri, sunt multe poveşti despre pusnicii muntelui care au trăit în singurătatea codrilor sau în grotele uscate de lângă vârfurile pe care poposeau vulturii numiţi ceahlăi. Multe din legendele locului, pe care tradiţia populară le-a păstrat, se regăsesc în toponomia actuală a masivul Ceahlău.

Spre exemplu, multi drumeţi se întreabă de ce stânca ce o întâlnesc pe traseul spre cabana Dochia când urcă dinspre Durău, şi care se poate observa de la cabana Fântânele, se numeşte Panaghia, si nu altcumva?Sau, care este povestea din spatele denumirii?

Panaghia în stânga.

Cică, Panaghia era o fată din satul Răpciune, ce crescuse pe lângă vechiul Palat al Cnejilor, fiind una dintre fetele de casă a Mariei Cantacuzino.Si era aşa de frumoasă această fată încât feciorii nu mai căutau alte fete la hora de duminică. Ba mai mult, nu mai pridideau cu grija pe care i-o acordau. Lăsau coasa, lasau securea şi joagărul şi se strângeau în jurul fetei. Acestea împlinindu-se vreme la rând, sfatul obştii hotarî să meargă la vataman şi să-i ceară să-i scape de farmecele Panaghiei, spre a avea linişte în sat. Panaghia fu urcată sus pe platoul Ceahlăului.
Urcă pe Toaca gândind a-şi afla liniştea în hăurile de dedesubt. Cănd deodată, printre neguri, se ivi Soarele...Panaghia il văzu şi rămase vrăjită privindu-l.Soarele se opri şi el să privească pe frumoasa din vârf de stâncă.Şi ceasuri întregi pierdu din drumul său spre asfinţit.
A doua zi, Panaghia urcă din nou pe vârf , pe Toaca.Iar Soarele prelungi la nesfârşit şederea sa deasupra Ceahlăului. Dar Noaptea ridică la Dumnezeu rugă împotriva Soarelui ce-i răpea din întuneric.Dumnezeu îi ocrotea pe cei ce se iubeau, dar erau încurcate cele hotărâte încă de la sfârşitul lumii şi decise pedepsirea Soarelui îndrăgostit...Ceahlăul fu înveşmântat în neguri negre şi grele, iar Panaghia îşi aştepta în zadar iubitul să apară să spargă cu razele ceţurile cenuşii. Vru să coboare în sat , unde văzu lumina..Dar la poalele Toacei simţi cum picioarele îi prind rădăcini, cum sânul şi braţele şi umerii luaseră încremenirea pietrei. Doar ochii se ridicară spre Soare, ce prea Târziu învinse negurile.
Se spune că inima-i îndurerată n-a încetat să bată.Iar Soarele şi astăzi poposeşte mai mult deasupra Ceahlăului.Şi îmbracă în mantie de raze pe ,cândva, la fel de strălucitoarea Panaghie, acum cea mai frumoasă stâncă a muntelui.

Vârful Toaca ( 1900 m), Kogaionul dacilor liberi.

Ben și Clăile lui Miron

Coloana Dorică din peretele Ocolaşului Mare

Cascada Duruitoarea

Butu şi Ana

Peretele Ocolaşului văzut de pe brâna Ocolaşului

Lacul Izvorul muntelui

Cabana Fântânele

Panorama vestică a Ceahlăului, imortalizată din Poiana Stănile.

Piatra Sură situată în sud-vestul masivului Ceahlau, având înălţimea maximă de 1525m.

Cheile Bistrei mici
Situate în sud vestul masivului Ceahlău , între Piatra Sură şi Bâtca Neagra 1398m, în apropierea schitului din poiana Stănile.

Schitul din poiana Stănile, în plan secundar Ocolașul

Pentru a le parcurge este indicat sa aveţi asupra voastră o coardă, asta dacă se doreşte a efectua o coborâre pe una din cascadele cheilor, înaltă de 20-25m.În definitiv sunteţi forţaţi să coborâţi cascadele, dacă doriţi parcurgerea cheilor.

Boschetăreală...de dinaintea cascadelor

Prima cascadă, este echipată cu două pitoane,roșii.Atenţie unul dintre acestea se cam mişcă.!

După ce ați trecut de prima cădere de apă vă așteaptă cireașa de pe tort...o cascadă de vreo 20m formată din două căderi de apă iar între ele se află acest frumos bazin...mmm(marmită). Nu este cazul să vă faceți griji în privința ancorelor, veți găsi un piton P plantat la vedere, în stânga pe sensul de coborâre.

Zona cea mai îngustă a cheilor după care cheile iau sfârșit...aventura încă nu s-a terminat

Piatra Sură

vipera

Primavara pe Valea Bistritei

2009-04-10T08:51:00.000-07:00

Cum a dat vremea frumoasa, am iesit, precum gandacii la soare.Ca destinatie am ales muntii Bistritei situati la sud de masivele Rarau si Giumalau si valea Bistritei.Munte a carui aliura sprintena reuneste doua varfuri vf Bogolinu 1748m si vf.Pietrosu 1791 m.

intrarea in traseu

Traseul este marcat cu banda rosie, iar intrarea se face din dreptul cabanei Zugreni.Mai exact din spatele acesteia, peste baraj.

Valea Bistritei

i

Pietrele Doamnei vazute din Pietrosul Bistritei

ultima zapada...

Pana pe varful Bogolinu se urca timp de 3 ore, vara, iar in conditii de iarna... se poate urca si 6 ore. Pe varf este montata o cruce metalica inalta de 3-4 m.

varful Bogolinu

coborarea...

La intoarcere am coborat prin seaua dintre cele doua varfuri pe un afluent al paraului Sunatori la randul sau afluent al Bistritei.

kanet

Revelion in Hasmas

2009-01-03T07:23:00.000-08:00

undeva in Bicazul Ardelean

cabana Piatra Singuratica

Pentru cei interesati se urca timp de 1 ora din orasul Balan,jud Harghita, pe banda rosie.La cabana nu sunt multe locuri de cazare, iar conditiile sunt...mai vitrege. Dar pentru cateva zile la schi de tura , catarare si alte activitati in mijlocul naturii, este nemaipomenita.

Date de contact la cabana: JanosCsaki 0740.532.393 sau 0721.645.519

economie...

varful Hasmas

gata.

De ziua ta, române, în dar am urcat ...Piatra Altarului

2008-12-04T02:08:00.000-08:00

Cei mai mulţi dintre noi au petrecut week-end-ul prelungit, cu ocazia zilei naţionale, împreună cu cei dragi, alături de ştiu eu ce licori şi grătare, discutând despre vot şi criza economică mondială.Noi am ales să petrecem ziua Sfântului Andrei la înălţime, la propriu, cocotându-ne pe Piatra Altarului, asumându-ne riscul de a ne întâlni cu felurite spirite malefice dezlănţuite în noaptea de Sfântul Andrei. Dacă pentru mine ascensiunea nu a reprezentat un eveniment deosebit, fiind la a 4-a repetare, pentru companionul meu, Sebi, aflat la prima ascensiune pe această piatră, a fost un cadou cu ocazia zilei naţionale.

Tradiţia Bisericii ne spune că, după înălţarea lui Hristos la cer, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunare şi Sciţia (adica Dobrogea noastra) şi până în Crimeia. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

30 noiembrie - "Noaptea Sfântului Andrei"

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţisarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapan şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinta că "îşi vede lupul coada". Ziua se serbeaza prin nelucru în casă, ca să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Ne aşteptam la ceva mai multă zăpadă, ce-i drept. Eram pregătiţi de o ascensiune de iarnă, întradevăr, timpurie, dar nu mi-am putut imagina ca voi găsi doar "miros de zăpadă" unde mai pui că am sunat la salvamont Gheorghieni pentru informaţii şi ei nu ne-au recomandat traseul datorită "stratului mare de zapadă de 60 cm(!)", cum spuneau ei...în fine, s-au mai văzut stategii de acest gen din partea salvamontiştilor, aşa, să nu fie nevoiţi să plece în patrulă, dacă se mai fac şi din acestea.

Sebi în regruparea de pe Umărul mic.

... copleşit de emoţii, înainte de a intra în traseu, Sebi îsi ia rămas bun de la ai nostrii admiratori.

ce este nevoie
Celor ce doresc să urce Piatra Altarului, pe acest traseu în condiţii de iarna, le recomand să aibă cu ei:
11-12 bucle echipate(expresuri lungi),
4-5 nuci medii si mari
1-2 frienduri mici /medii,
scarite,
doua semicorzi (optional),
alaturi de care se pot adauga, în funcţie de starea zăpezii,
piolet(pioleţi tehnici),
colţari.

sfaturi
Zonele în care veţi intâlni gheaţă şi zăpadă sunt în primele 3 lungimi, pe parcursul crestei până la Umărul mic, şi, cu siguranţă, în ultima lungime. Asigurările sunt bune, mai rare în primele 3 lungimi, până la Umărul mic, după care apar ancore cu urechi albastre. Regrupările, începând cu lungimea a 4-a, sunt amenajate cu ancore şi lanţ.

...doi camarazi pe vârf.

Retragerea se face pe linia Traseului Clasic, printr-un rapel de 25m, după care ,funcţie de lungimea corzilor se poate continua cu un rapel de 40m sau se coboară pe Traseul Clasic, (brână oblică). Ambele puncte de rapelare sunt solide.Primul rapel îl veti efectua într-o regrupare nouă echipată cu ancore şi lanţ, ce-i drept după modul cum au fost plantate cele doua ancore, triunghiul de forţe are de suferit. Al doilea rapel se face dintr-un pin gros, aflat în dreapta pe brâna unde se sfârseşte primul rapel.

Traseul Cresta Estica din Piatra Altarului

2008-10-13T13:58:00.000-07:00

Traseul Creasta Estica
premiera traseului:Matei Schenn si Anton Fogarascher, 1952
grad dificultate: 4A (6/6+, A0)
lungimea traseului: 7 lc
difernţă de nivel:190m
durata medie de timp: 2-3 h
orientarea traseului: E-SE
starea traseului: excelenta, este un traseul des parcurs

1. Ora... este 10:27, o zi de toamnă desprinsă din poeziile lui Topârceanu...Şapte bucle echipate cu lungimi variabile - voi avea nevoie de ele in primele lungimi de creasta, alte două bucle de chingă mai lungi pentru regrupare alături de care adaug două carabiniere cu filet şi dipozitivul de filat împreună cu o bucla de cordelină ce o voi folosi la retragere ca autoasigurare pentru rapel.Cip se echipează şi el, dar înainte de asta "trage" câteva cadre cu împrejurimile cheilor.Ochii se bucură inundaţi de atâta culoare.

... despre

Din versantul sudic, abrupt al Muntelui Bardos se ridică un turn singuratic numit Piatra Altarului, un megalit calcaros cu o înălţime de aproximativ 160 m, deasupra confluenţei pâraielor Bicaz şi Lapoş.Forma sa zveltă reţine atenţia până şi celor ce gonesc nebuneşte cu masina prin chei.Este unul din vârfurile rar întâlnite din ţară mărginit de jur împrejur de pereţi verticali şi care nu se poate atinge pe nici o potecă turistică decât prin căţărare.

Turnul muntelui Bardos cunoscut sub denumirea de Piatra Altarului

Creasta Pietrei Altarului este o coama îngustă orientată NV-SE pe care se remarcă două vărfuri separate de o strungă adâncă ce se vede din sosea, DN 12c, este doar marginea terasei largi aflată cu 14 m mai jos de Vârful Sudic(1154m).Pe această terasă, începând cu 1954, au fost montate diferite construcţii metalice simbolice confecţionate la intreprinderile din Târgul Mureş, Miercurea Ciuc sau Gheorghieni.

Traseul Creasta Estică ( gr.4A) cu o variantă de intrare mai în stânga prin Hornul cu Pin

Harta turistica a zonei Cheile Bicazului

accesul până la baza Pietrei Altarului

Din fostul complex turistic Cabana Cheile Bicazului, astăzi proprietate privată, se merge spre surducul pârâului Lapoş , traversându-se gospodăria cu gard verde, dupa care intrăm în pădure pe o poteca ce urcă spre stânga.

Schiţa din Ghidul de alpinism Hăşmaş şi Lacul Roşu al lui E.Cristea, 1965

În dreapta potecii se poate observa o mică construcţie din lemn pe care scrie "WC". Pe această potecă se merge preţ de 5 minute, spre sfârsit poteca face la dreapta coborând

malul abrupt al Lapoşului.Trecem pârâul prin vad şi urcăm pe panta abruptă pe care urmăm două serpentine. După 145 m ajungem la baza unui turnuleţ ce se înalţă pe linia crestei estice a Pietrei Altarului de care este separat printr-o strungă.Turnuleţul este despicat de un horn adânc.

Trecerea prin vad a pârâului Lapoş, dinspre Piatra Altarului

stânga Creasta Estică...

Pe dreapta potecii Bârnădenilor, în sensul de urcare, există o tablă ce indică accesul spre Traseul Clasic din Piatra Altarului

Cărarea pe care am înaintat până acum, numită şi poteca Bârnădenilor, se ramifică la un moment dat. Punctul de răscruce este marcat cu o săgeată indicatoare, pe trunchiul unui brad gros aflat sub turnuleţul cu horn adânc. Săgeata spre stânga indică drumul spre Cresta Estică şi duce pe sub câteva tavane proeminente şi mai apoi într-o poieniţă cu grohotiş. De aici, urmăm drumul spre dreapta, pe o brână ce urcă în diagonală şi apoi pe lângă perete până în dreptul unei strungi mărginită la stânga de un colţ de stâncă. După acel colţ brâna ia aspect de prag orizontal şi coteşte spre stânga. Pe prag creşte un brad solid, în spatele căruia se observă un horn de 5 m înălţime. Aici începe traseul Cresta Estică.

Dacă urmăm săgeata spre dreapta vom continua pe poteca Bârnădenilor pe care se si retrage, la coborarea de pe Piatra Altarului.

2. Încep ascensiunea primei lungimi cu un horn de vreo 10 m, pe parcursul căruia găsesc plantate două pitoane, primul chiar evident.Dupa despăţirea hornului, pasaj cu gr.3-4 UIAA, continui pe creastă prin boschetăreală preţ de 25-30m până când... aud semnalul lui Cip. Mă anunţă că mai sunt câţiva metri de coardă. Na...acum pune-te Marius pe căutat... un piton, un bolovan orice din care sa încropesc o regrupare... bine, ideea era sa mă mişc şi repede, să nu pierd timp preţios cu căutatul. M-am învârtit, m-am răsucit după care am mai înaintat câţiva paşi când ce să vezi? Un inel de piton acuns în iarbă... în care repede am regrupat.M-am aşezat pe creastă, am anunţat secundul că poate pleca, şi dăi , tată, la tras coarda...Şi cum trăgeam din răsputeri coarda, mi-am spus:"Mă ,da' deştepţi mai eram, dacă mergeam în tandem... Nu tu regrupare, nu tu filare... scoteam mai repede creasta, asigurându-ne la pasajele mai expuse ."A fost bine şi aşa, am avut timp pentru fotografii.Dar, ca idee pe viitor, se poate parcurge în tandem o bună porţiune din creastă, până la Umărul Mic. Sunt cuie îndeajuns pentru asigurare a intermediară, iar ca pasaje mai expuse, după hornul de la intrare ar mai fi unul, pe lungimea a doua, o porţiune de 10 m cu dificultate mică spre medie.

companionii...

Ştefan pe Ioana(6) şi Ben la vale... de pe Hornul cu pin

...iar Ciprian pe creastă

admiratorii...

3.După ce am trecut de "Strungă", o porţiune ascuţită din creastă, fac dreapta şi ajung pe un prag unde găsesc prima regrupare pe ancore. Mă aflu pe Umărul Mic. Este o regrupare comodă, deasupra căreia se află pasajul de A0 ce începe chiar din regrupare, la liber este un 6/6+ . Pentru cei mai puţin antrenaţi se pot folosi scariţele fără nici o problemă, pe o lungime de 6-7 m de stâncă. Următoarea regrupare se află mai sus cu 18-19 m. Începand cu această lungime întâlnim tot mai des porţiuni de căţărat cu dificultate medie. Următoarea regrupare aflându-se pe Umărul Mare, şi aceasta fiind echipată cu ancore.

primul traseu de căţărare din România...Traseul Clasic din Piatra Altarului
Foarte puţini dintre cei care vin să se caţăre în Cheile Bicazului ştiu că aici a apărut primul traseu de căţărare din România.
În toamna anului 1934, braşovenii Erwin Csallner şi Waldeman Goldschmidt au pitonat primul traseu pe Piatra Altarului, fisură cunoscută în prezent sub denumirea de Traseul Clasic.

Împrejurările premierei au fost consemnate în revista turistică Erdely nr.6 din 1934 apărută la Cluj.Înainte de 1934, alpinişti engelzi şi italieni au încercat cucerirea Pietrei Altarului, dar fără succes .

DN 12C, zonă Gâtul iadului

Goldschmidt a învăţat alpinismul în Alpi pe vremea primului război mondial, Csallner, mult mai tânăr, a învăţat să se caţăre în Piatra Craiului. Cei doi braşoveni au pornit asaltul final în ziua de 8 septembrie la ora 8.00, după ce, în prealabil, timp de sase zile au studiat terenul. Ei au pornit de la Cabana Floarea de Colţ, fosta Cabană Cheile Bicazului, fiind însoţiţi de numeroşi localnici şi turisti ce urmăreau, cu sufletul la gură, ascensiunea.
La premiera din 8 septembrie mai vârstnicul Goldschmidt, care împlinise 40 de ani, nu a mai escaladat ultima lungime de coardă până la vârf ci si-a aşteptat coechipierul pe brâna de la bază.Nevrând să diminueze din meritele secundului, Csallner nu a pomenit nimic despre această latură a victoriei ca să nu deranjeze euforia spectatorilor.

4.Din regruparea a 5-a de pe Umarul mare, urmarind linia ancorelor, escaladam prin stânga peretele pe sub un mic tavan după care traversăm in dreapta pe după muchie. Ne aflăm la baza turnului care se distinge în dreapta peretelului SE a Pietrei Altarului. În continuare mai fac o lungime de coardă, întinsă pănă pe vârf, fiind nevoit, la un moment dat, să trec printr-un horn de vreo 5m lungime în care intru cu tot cu rucsac.La 13:31 eram pe vârf.

retragerea...
Se face pe linia Traseului Clasic, la 25m în spatele crucii sub un perete surplombat se coboară spre dreapta.Se va observa cu usurinţă cablul metalic, cu rol de balustradă, montat între copaci. La capătul balustradei este un pin gros din care, pe vremuri se cobora în rapel. Cu siguranţă mai sunt şi acum pitoane plantate în pin, iar urma corzilor în jurul trunchiului încă se mai vede .Mai nou s-a montat o regrupare pe ancore inoxidabile cu inel, pentru rapel, pe colţul de stâncă din stânga cablului, pe direcţia de coborâre.

Schiţă din ghidul de alpinism Hăşmaş Lacul Roşu- E.Cristea,1965

Rapelul măsoară 25 m din care jumătatea inferioară se desfăsoară pe un perete surplombat şi ne scoate pe o brână largă, mărginită de brazi, la baza ultimei lungimi de coardă din Traseul Clasic.Brâna lungă de 47m coboară în diagonală pe versantul NE al Pietrei Altarului. Deşi relativ largă (1,5m-2m) trebuie să coborâm totuşi asiguraţi, unde mai pui că de multe ori găseşti piatra umedă în acea zonă. Brâna se termină cu un horn de 8m înălţime ce ne conduce până la o potecă, de unde ţinem stânga până ajungem în poteca de la baza peretelui care ne scoate după aproximativ 300m în Poteca Bârnădenilor.
Dacă găsim brâna foarte alunecoasă sau înzăpezită, atunci, de la ultimul brad de pe brână efectuăm un rapel de 40m până în poteca de la baza peretelui.

la sfârşit...

Am să cinstit această frumoasă zi de toamnă cu o bere locală... aşa ca să simţim mai profund bucuria naturii...

colţul cu amintiri...24 octombrie 2004

Cataratorii - M John Harrison

2008-10-05T12:26:00.000-07:00

În luna aprilie, anul curent, la editura Tritronic, a apărut prima traducere în româneşte a romanului Climbers al britanicului M.John Harrison, câştigător al premiului pentru literatură montană The Boardman Tasker Prize în 1989.

Apariţia ei pe piaţa românească într-un lanţ de librării în care rar găseşti cărţi despre munte, m-a surprins plăcut. Unde mai pui că încă nu auzisem nimic despre aceasta pe niciun site montan din ţară.Poate nu am fost destul de vigilent...

Titlul evident şi factura scriitorului, pe care îl ştiam dedicat în totalitate stilurilor fantasy si SF, au facut să privesc cartea cu suspiciune. Dar imediat ce am aflat de pasiunile acestui scriitor britanic, printre care la loc de cinste se află căţărarea, nu am ezitat sa o achiziţionez.

Este interesant de observat inflexiunea autorului printre atâtea geniuri literare, simţindu-se "acasă" oriunde, reuşind să atragă atenţia atât fanilor şi criticilor de SF, fantasy, mainstream-uri cât şi revistelor serioase precum Times Literary Supplement. Este unul dintre acei scriitori care işi aleg genul în care scriu în funcţie de subiectul cărţii, neezitând să amestece genurile şi stilurile în cuprinsul aceluiaşi volum.

În câteva cuvinte, este vorba despre o povestioară asupra stilul de viaţă nonconformist a unui mic grup de caţărătorii britanici din nordul Angliei, pentru care, căţărarea, pe stâncile din împrejurimile Yorkshire-ului, este aşa de importantă încât problematica vieţii cotidiene este ignorată până la refuz.

Prima ediţie, editura Gollancz, 1989

Traducerea cărţii a fost realizată de Daniela Stancescu cu ajutorul Claudiei Szabo (membra clubului montan Explorer Club Romania) şi a lui Lucian Bursuc.Dar, cu toate acestea, de nenumarate ori am întâlnit interpretări mai putin inspirate a unor termeni tehnici.Cu toate acestea, este de apreciat intenţia editurii de a prezenta publicului român şi acest gen de literatură sau poate de a arăta o altă faţă a scriitorului britanic de literatură sciente fiction, M.John Harrison.

M.John Harrison

M. John Harrison este cunoscut ca autor a seriei de succes fantasy-Viriconium şi al altor cărţi SF pintre care şi Nova Swing, cea mai recentă apariţie, cu care a câştigat: premiul Arthur C. Clarke Award în 2007, considerat cel mai important premiu pentru literatura science fiction, din Marea Britanie, iar anul acesta Philip K. Dick Award, premiu sponsorizat de Philadelphia Science Fiction Society.

Ediţia a 3-a, editura Phoenix, 2004

Harrison este însă un practicant al escaladei, putând astfel fi foarte uşor confundat cu personajul principal al cărţii, pe care îl cheamă...Mick.În urma unui divorţ dureros acesta se hotărăşte să părăsească Londra şi se mută în nord, mai aproape de locurile pentru escaladat ( parcul naţional Peak din munţii Pennini). Răsfiră în faţa cititorilor fotografiile mentale ale noilor săi prieteni, redescoperă o nouă intensitate a trăirii, o nouă textură a vieţii, mai dură şi mai palpabilă asemenea stâncilor şi peisajului post-industrial care pare să i se potrivească ca o mănuşă.Pe tonul uneori nostalgic, alteori limpede precum mintea celui care trebuie să aleagă următoarea mişcare pe stâncă, M. John Harrison ne duce într-o lume puţin cunoscută publicului larg:cea a căţărătorilor, a celor care îşi testează limitele cu fiecare centimetru cucerit al traseului ales.

Acestea fiind spuse nu îmi rămâne decât sa vă las să o descoperiţi , fiecare în felul lui...Lectură plăcută!

...pentru cei interesaţi... câştigătorii premiului britanic pentru literatură montană The Boardman Tasker Prize...

2007 Robert Macfarlane, The Wild Places

2006 Charles Lind, An Afterclap of Fate: Mallory on Everest

2005 Andy Cave, Learning to Breathe jointly with Jim Perrin The Villain: The Life of Don Whillans

2004 Trevor Braham, When the Alps Cast Their Spell

2003 Simon Mawer, The Fall

2002 Robert Roper, Fatal Mountaineer

2001 Roger Hubank, Hazard's Way

2000 Peter and Leni Gillman, The Wildest Dream: Mallory - His Life and Conflicting Passions

1999 Paul Pritchard, The Totem Pole: And a Whole New Adventure

1998 Peter Steele, Eric Shipton: Everest and Beyond

1997 Paul Pritchard, Deep Play: A Climber's Odyssey from Llanberis to the Big Walls

1996 Audrey Salkeld, A Portrait of Leni Riefenstahl

1995 Alan Hankinson, Geoffrey Winthrop Young: Poet, Mountaineer, Educator

1994 Dermot Somers, At the Rising of the Moon

1993 Jeff Long, The Ascent

1992 Will McLewin, In Monte Viso's Horizon: Climbing All the Alpine 4000m Peaks

1991 Alison Fell, Mer de Glace

1991 Dave Brown & Ian Mitchell, A View from the Ridge

1990 Victor Saunders, Elusive Summits

1989 M. John Harrison, Climbers

1988 Joe Simpson, Touching the Void

1987 Roger Mear & Robert Swan, In the Footsteps of Scott

1986 Stephen Venables, Painted Mountains: Two Expeditions to Kashmir

1985 Jim Perrin, Menlove: The Life of John Menlove Edwards

1984 Linda Gill, Living High: A Family Trek in the Himalayas jointly with Doug Scott & Alex MacIntyre, The Shishapangma Expedition (joint winners)

Parerea lu' Sebu despre traseul Pamantul Viu

2008-09-08T04:29:00.000-07:00

Pai pentru ca Marius mi-a dat acceptu sa scriu si eu chestii pe blogul lui, o sa-mi dau cu parerea despre traseul Pamantul Viu, batut in premiera de Marius si Dorin Balanescu, si cu o varianta pe care a batut-o Marius cu mine. Si a aparut o diferenta de pareri legata de gradul premierei. Eu am zis ca ar fi 5+ cu A2. Si anume A2 la trecerea tavanului, pentru ca pui o scarita, intr-o nuca, in buza tavanului, ca sa treci. 5+ am zis ca ar fi gradu pe care il are traseul, dupa ce ai parasit scarita pentru a depasi in continuare tavanul, tu fiind cu picioarele in scarite, si trebuie sa te apuci de niste prize din fisura, de pe stanga, prize accesibile, dar miscare intinsa pentru care trebuie sa tragi tare, intr-o pozitie incomoda.
Oricum mai multe poze din traseu, povestea turei le puteti citi daca vizitati www.nenea-sebu.blogspot.com si alte intamplari si trasee de alpinism de-asemenea. Numai bine!

"Home sweet home "- "Clean-Climbing" in Rarau

2008-09-08T04:06:00.000-07:00

În Rarău, căţărarea nu a pătruns la fel de timpuriu precum s-a întâmplat în Bucegi sau Piatra Craiului, fiind nevoie de trei decenii de la apariţia primului traseu de căţărare din România-Traseul Clasic din Piatra Altarului deschis de Erwin Csallner şi Waldemar Goldschmidt în 1934( 4A , 3lc), până la primul traseu de căţărare din Rarău, inaugurat în 1961. Este vorba despre Traseul Clasic(3A, 5, 2lc) , aflat în rezervaţia naturală Pietrele Doamnei, şi ai cărui autori sunt Rolland Welkens şi Ionel Coman.

Piatra Mare (Pietrele Doamnei)- prima lungime din Traseul Clasic.

...a doua lungime a traseului

În 1963 Emilian Cristea împreună cu Victor Măciucă bat un nou traseu, Traseul Vestic (4A, 2lc), pe cea mai înaltă stâncă din rezervaţie-Piatra Mare. Astăzi fiind "nefuncţionabil" datorită friabilitaţii ridicate a rocii de pe acea parte a stâncii. Practic, nu ştiu dacă s-a mai repetat traseul de la premieră.

Anii 90 au fost mai bogaţi în trasee de căţărare deschise în Rarău . De această dată în Peretele Coteţului, imediat lângă Hotelul Rarău şi Piatra Şoimului au apărut trasee precum Gaura Neagră(3B, 5+,A0, 2lc) , Coteţul (4b,7a, A1 1lc), ambele fiind deschise de echipa vânătorilor de munte din Vatra Dornei şi folosite drept poligoane de antrenament.În 1994 ,Dan Rusu parcurge pentru prima dată traseele Bavareza şi Cuib de şoim din piatra Şoimului, ambele cu gradul de dificultate 6+ şi 2 lungimi de coardă.

Blonder(Dan Curic)

Începând cu anul 2002, zona s-a dezvoltat foarte mult în privinta traseelor de căţărare, în special cătărare sportivă. Astfel, s-au batut pe parcursul a 6 ani aproape 100 de trasee de escaladă în 5 "faleze" diferite. S-a început cu Peretele Coteţului, la care au lucrat foarte mult cei din Iaşi în frunte cu Florian Măstăcan(kobe), apoi a urmat Piatra Şoimului, la fel contribuţia căţărătorilor din Iaşi, după care Faleza Berii, Drogheria şi La spital din Pietrele Doamnei, acestea fiind munca celor din salvamont Rarău. Cu această ocazie vreau să amintesc de caţiva oameni dedicaţi care prin efortul lor necontenit au facut ceea ce este astazi căţărarea în Rarău: Voicu Raia (şef salvamont), Cicu Gabriel, Nicu Durnac şi lista continuă.

Nicu Durnac (stanga) şi Andrei

În urma acestui "avânt muncitoresc " începând cu anii 2002-2007 , cum spuneam, s-au născut 100 de trasee de escaladă, trasee asigurate, bineînţeles, cu ancore inoxidabile.O mare parte din trasee au fost amenajate prin proiectul Proclimbing iniţiat de Leslie Fucsko la începutul anilor 2000."

Urcarea şi coborârea Coteţului 7a, A1 1lc.

Există în zona Pietrelor Doamnei două trasee de căţărare în care asigurarea se face doar cu mobile, asigurări mobile.Traseele sunt facute de Florian Măstăcan în anii 2002-2003. Mai exact, primul în Piatra Mare şi al doilea în Umărul Pietrei Mari.

No more spaghetti

No more spaghetti, F.Măstăcan şi B. Creţu -2003

Traseul are 1lc de coardă, iar ca dificultate gradul 5 la liber, a zis Kobe, iar eu ma gândesc la 6.Nu ştiu dacă a mai fost repetat de la premieră, ce-i drept lumea în Rarău nu se dă cu mobile, iar traseele nu sunt foarte spectaculoase pentru a atrage şi alţi căţărători de prin ţară, practicanţi ai căţărării cu asigurări mobile , curent încă avangardist în România.

"Prietenul" la nevoie se cunoaşte...

Localizare şi acces:
Se găseşte în Piatra Mare (Pietrele Doamnei) în dreapta traseului de escaladă Floare de Colţ.Fisura pe care merge traseul se poate indentifica chiar din faţa hotelului Rarău.Iar pentru a ajunge la baza ei se merge pe poteca marcată cu cruce albastră ce porneşte de la hotelul Rarău şi ajunge la Pietrele Doamnei.Înainte de a ajunge la baza Pietrei Mari, pe la mijlocul urcuşului, pe poteca ce se întrevede printre marii bolovani , facem la stanga, peste bolovani,coborând niţel spre liziera pădurii. La baza traseului se află o cruce.În dreapta plăcuţei comemorative EME DOCTOR, cine o ştie...

Piatra Mare

Descrierea traseului:
La intrare în traseu va asteaptă un bolovan cam cât mine de lung, şi nu vreau sa ma gândesc cât cântăreşte, care stă să cadă.Aşadar nu vă "înfingeţi" prea tare în el.El vă conferă un loc bun pentru plantarea unui friend mare. Am dublat friendul mare cu unul mic, pus mai sus, iar la jumătate de metru mai sus, am mai pus o nuca, mare de această dată, aşa... în caz că pleacă bolovanul să nu rămân descoperit.

Urmează porţiunea înclinată, spre stânga, a fisurii, sănătoasă şi potrivită pentru montarea a doua sau chiar trei frienduri medii.
Spre partea finală a fisurii se deschide un mic horn, ce nu ridică probleme din punct de vedere tehnic, însă friabilitatea stâncii, pe acestă porţiune, este ridicată, aşadar mare atenţie pe unde călcaţi!

Mă aşteptam la ceva mai mult de la acestă rută, cel puţin aşa pare de jos... dar, nu are nimic spectaculos, doar câţiva bolovani care stau să cadă, iar priveliştea îţi este obturată foarte mult de perete, unde mai pui, că nu urci decât 20-25 de m. M-a atras pentru că... există, şi pentru că se poate căţăra folosind asigurări mobile şi, pe alocuri, tehnica de căţărare artificială.

White Christmas

White Christmas, F.Măstăcan şi O.Avornicesei-2002

Localizare şi acces:
Urmăriţi poteca marcată cu cruce albastră ce porneşte de la hotel, până în dreptul Umărului Pietrei Mari, apoi se coboară puţin şi imediat pe stânga apare fisura .În dreptul ei sunt doi brazi.

Descrierea traseului:
Autorul a considerat că acest traseu se ridică ca dificultate la gradul 5 rotpunkt cu pasaj de A1, dar cu asigurări mobile! Fisura este scurtă(15-16m), dar pe alocuri solicitantă (A1). Am folosit preponderent nuci mici şi mijlocii precum şi un friend mare. Spre mijlocul fisurii am înaintat cu ajutorul scăriţelor montate în nuci mici. Se pot folosi şi cliff-urile. La 2 m mai sus de intrare se află un piton, zdravăn plantat care, dacă îl luaţi în considerare, vă poate feri de o căzătură între cei doi brazi aflaţi la baza fisurii.

Regruparea este comună cu Drumul inginerilor şi este amenajată cu spituri şi lanţ. Pentru a ajunge în regrupare, se merge puţin spre stânga cam 7-8 m, imediat după ce depăşiţi fisură.